25 ani împreună cu Dumneavoastră
(+373 22) 888-347
(+373 22) 735-558
crdm@ms.md

Noutăți » Servicii medicale mai scumpe pentru pacienții care nu au poliță! Tariful pentru o consultanță medicală ar putea crește de cinci ori
09 Noiembrie 2016

Consultaţia unui medic specialist ar putea costa de cinci ori mai mult decât în prezent. Această schimbare se regăseşte într-un proiect de lege pregătit de Ministerul Sănătăţii și care vizează pacienții fără poliță de asigurare medicală.

Documentul prevede scumpiri pentru aproape toate serviciile medicale din catalogul Tarifelor Unice, dar şi introducerea unor noi tipuri de servicii cum ar fi transplantul sau screeningul la colul uterin. Majorările sunt vitale, spun autorităţile, întrucât instituţiile medicale nu-şi pot acoperi cheltuielile după ce şi-au achiziţionat aparate performante, iar consumabilele sunt mai scumpe.

 

 

Pentru fiecare investigaţie preţul s-ar putea modifica în mod diferit, cert este că toate vor suferi o creştere, spun reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. Tarifele Medicale au fost calculate după o metodologie unde intrau cheltuielile pentru intretinerea instituţiei, pentru medicamente, reactive, consumabile şi altele.

„Ministerul Sanatatii a ajustat practic toate tarifele pentru serviciile medicale existente. Cu siguranță că rata de ajustare este diferită în funcție de serviciile acestora. Spre exemplu, consultația medicului specialist repetată odată, pus în aplicare acest proiect de Guvern, urmează să coste 56 de lei comparativ cu 11 lei”, explică șeful Direcției finanțe și asigurări, Denis Voloc.

Ministerul Sănătăţii spune că a luat decizia de ajustare a tarifelor pentru serviciile la solicitarea managerilor instituţiilor medicale, unii dintre care ameninţau că nu vor mai face unele investigaţii, din motiv că actualul preţ al acestora nu le acoperă cheltuielile. Tot ei au fost cei care au propus ministerului de profil noile preţuri. Spre exemplu, Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a propus ajustarea preţului la peste 200 de investigaţii.

„Noi nu putem să acoperim investigaţiile, instituţia merge banal în minus, este non profit. Dar nu este vorba ca sa avem profit, dar ca să întreținem tehnica pe care o avem, să plătim personalul și să cumpărăm reagenți noi pentru investigații noi. Prețul trebuie să fie adecvat. Asta e problema”, a menționat directorul Centrului de diagnosticare, Andrei Testimițanu. „Cea mai mare modificare a suferit consultația medicului specialist și nu este doar părerea Centrului de diagnosticare. Celelalte invetigații instrumentale poate fi o majorare de la 5-10 lei până la 70 lei, în funcție de costurile reactivelor, agenților chimici. Zece ani în urmă un set de reactive costa 3600 lei, acum e 30 de mii. Desigur că prețul de cost a crescut, de aceea și a apărut necesitatea”, a declarat Tatiana Solomon, economist-șef al Centrului de diagnosticare.

Pe lângă ajustarea preţurilor la serviciile existente, Ministerul Sănătăţii propune şi introducerea în catalogul tarifelor unice a încă 1500 de servicii noi, printre care screeningul la colul uterin sau transplantul. Totuşi, numărul celor care vor putea beneficia de aceste servicii va fi limitat întrucât preţurile sunt foarte mari. Autorităţile speră că aceste modificări vor contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale.

„Odată pus în aplicare instituţiile medicale vor oferi servicii calitative. Cost eficiente, bazate pe tratament modern odată cu punerea în funcțiune a echipamentului nou”, a specificat Voloc.

Ministerul Sănătăţii a definitivat proiectul cu privire la modificarea catalogului tarifelor unice şi urmează să-l prezinte cabinetului de miniştri spre aprobare în viitorul apropiat.

 

Sursa: realitatea.md